Câteva considerații ale organizatorilor

Ne-am bucurat să vedem că spiritul voluntar există încă în cele două județe în care activăm. Pentru că sunt foarte mulți cei care spun că voluntariatul e doar o pierdere de vreme… Cine a făcut voluntariat măcar o dată în viața sa știe însă că voluntariatul îți aduce o multitudine de beneficii pe care nu le vei regăsi făcând doar practică, participând la un internship sau intrând direct pe piața muncii! Și pentru că ne dorim ca un număr din ce în ce mai mare de voluntari să poate fi promovați la Gala pentru Supervoluntari, avem câteva idei pentru voi, de luat în considerare pentru edițiile viitoare:

1. O aplicație bună, este o aplicație care poate câștiga! O aplicație care respectă cerințele organizatorilor și care oferă minimul necesar de informații astfel încât juriul să poată lua o decizie obiectivă este aplicația care va câștiga. Prea puțină sau sau multă informație nu este deloc folositoare. Și o aplicație din care juriul nu înțelege nimic sau care nu respectă cerințele categoriei este în mod firesc necâștigătoare.

2. Competiția este destinată voluntariatului comunitar! Ceea ce noi promovăm sunt proiectele în comunitate. Ne bucurăm să vedem organizații pasionate de dezvoltarea personală a membrilor lor prin traininguri și alte activități conexe. Însă nu putem juriza activitățile interne ale organizațiilor, ci doar pe cele care se adresează beneficiarilor din comunitate.

3. O imagine face cât 100 de cuvinte! Aplicațiile care nu sunt însoțite de imaginile solicitate sunt seci și uneori supuse îndoielii.

4. Proiectele și organizațiile au succes datorită oamenilor care stau în spatele lor! Nu vă sfiiți să vă promovați voluntarii care au muncit timp de un an de zile. Momentan există doar o limită a bunului simț calitativ legat de numărul de voluntari propuși de fiecare organizație sau grup, tocmai pentru că ne dorim să mulțumim tuturor voluntarilor într-un eveniment festiv, de o importanță maximă la nivelul comunității. Gala există pentru a promova, nu doar pentru a câștiga!

5. „Voluntar” nu este egal cu „Participant”. De prea multe ori se face confuzie între ceea ce înseamnă voluntari și participanți la proiecte. De exemplu la Gala pentru Supervoluntari, voluntari sunt cei care lucrează la organizarea evenimentului, în timp ce participanți sunt toți voluntarii organizațiilor care iau parte la acesta.

6. Când nu știi, întreabă! În momentul în care completezi aplicațiile și ai nedumeriri, poți trimite întrebări echipei de organizare, care îți va răspunde în cel mai scurt timp. Desigur că echipa nu are cum să completeze carențele teoretice ale managementului de voluntari, dar pentru acest caz există numeroase cursuri de specialitate (search pe google)

7. Nu aștepta Gala pentru a-ți promova voluntarii și activitățile lor! În momentul de față internetul îți oferă instrumente gratuite prin care te poți promova către grupurile țintă vizate. O activitate de care am auzit în cursul anului este mai ușor identificată atunci când vine momentul jurizării.

Nu în ultimul rând, dacă aveți și voi idei folositoare, fiți siguri că vom ține cont de ele! 🙂

Anunțuri