Ne vor colinda copiii de la FAST

Cei 14 copii cu vârste cuprinse între 9-16 ani frecventează cursul de chitară al profesorului Gabi Crăciun de aproximativ doi ani. Lecțiile de chitară au loc la Centrul Ziurel al Fundației pentru Asistență Socială și Tineret (FAST) din Săcele. Genul de muzică pe care aceștia îl cântă este folk, iar cu ocazia sărbătorilor de iarnă au pregătit și câteva colinde. Copiii au mai participat la multe festivaluri și spectacole, la unul dintre ele li s-a oferit chiar șansa de a înregistra într-un studio din București. În luna decembrie vor merge să colinde și pe la câteva firme și instituții locale, promovând în același timp activitatea fundației. Copiii de la FAST vor colinda și Supervoluntarii brașoveni în 5 decembrie!